miercuri, 17 decembrie 2014

Daruri de Craciun

Fiindca tot avem peste tot indemnul "De Craciun fii mai bun" hai sa va dau si eu cateva sugestii:

Cunosc personal cazul si vreau sa il ajut atat cat pot. Dati macar mai departe cazul lui Sami orice ajutor este apreciat. 



Ei au infiintat Centrul Medical Focus si voi puteti decide transferul celor 2% ca angajati sau 20% ca firma catre ei. Va vor reveni cu raport de activitate in care veti vedea exact cum s-au folosit baniii. I-am vizitat si am ramas impresionata.

Campania Yuka mi-a adus o noua prietena (cred ca o pot numi asa) in persoana tizei mele Diana.
Care are si ea blog intitulat asa de frumos "Tara mea inventata". Ea va da detalii despre campania Shoebox, ce cadouri sunt necesare (baietii se pare ca sunt un pic defavorizati la cadouri), unde vor ajunge ele si cum sa ambalati cutia.



Si inchei cu o alta sugestie pentru directionarea celor 2% sau 20%: puteti decide sa sustineti un jurnalist independent: Constanteanul. Il cunosc inca de dinainte de a avea eu blog, de la el am primit multe sfaturi utile de-a lungul timpului si este una din putinele pareri jurnalistice in care am incredere. 

 Aceat articol s-ar putea sa mai suporte actualizari cu alte actiuni care merita atentia si generozitatea noastra.

luni, 1 decembrie 2014

Romania vazuta de mine in 2014

Nu aveam de gand sa fac o retrospectiva, dar a venit articolul de la Bialog si apoi si ziua nationala.
Asa ca am zis "de ce nu? ia sa vedem pe unde am calatorit eu de la inceputul anului pana acum?". Mai ales ca deja este decembrie si nu mai am nimic programat pentru luna asta, deci cam asta va fi si lista finala a anului.

Ianuarie 
Anul nou m-a prins la Bucuresti unde m-am putut bucura de artificii (aici articol si album) care chiar au fost spectaculoase.

In aceeasi mini-vacanta am dat o fuga si la domeniul Mogosoaia, pe care il recomand, este luminat si decorat feeric de sarbatori.

Tot atunci am vizitat si cetatea Targoviste, desi pe acolo mai sunt si alte obiective care merita vizite pe viitor.


Sfarsitul lunii ianuarie m-a gasit la Avrig, unde spre rusinea mea am ratat castelul chiar din Avrig pentru o vizita, deci cu siguranta voi reedita vizita. Dar am vizitat Cisnadie si Cisnadioara (aici mai ajunsesem dar mie imi place sa revad locuri).


Aprilie - Mogosoaia inca o data


Mai
A inceput cu o noua vizita la Enisala si cu o cautare cu indarjire a zonei de rezervatie naturala de bujori, stiam ca inceputul lunii mai este perioada lor de inflorire. Si i-am gasit.


Plus o vizita in premiera la una din cele mai vechi moschei din Romania, la Babadag - 1609. Cea mai veche se afla la Mangalia - 1573.

Finalul de luna m-a plimbat in cel mai frumos mod posibil cu regata de veliere SCF Black Sea Tall Ship (ziua 1, ziua 2, ziua 3) incheindu-se cu o plimbare pe mandria nationala Bricul Mircea la parada costiera.


Iunie
Inceputul lunii m-a dus iar la cetatea Enisala si de data asta stiind unde am gasit cu o luna in urma bujorii am vrut sa vedem cum arata acum. Natura isi urmase cursul in cel frumos mod posibil, m-am simtit ca intr-un basm feeric.


Mijlocul lunii mi-a aratat zona de sud a litoralului cu ochi de turist. Si a  fost o experienta deosebita, pe care promit sa v-o detaliez iarna aceasta ca sa va incalzeasca sufletele pentru vara urmatoare.







La final de iunie am ajuns la Sibiu cu scop dedicat  - prima mea urcare adevarata pe munte, mai exact la varful Vanatoarea lui Buteanu alaturi de Asociatia Judeteana Sibiu Turism.


Iulie
Dupa o vacanta in afara tarii, ne-am oprit pentru o zi si am mai luat putin la pas Bucurestiul vizitand frumoasele scari de pe strada Xenopol.

Am incheiat luna cu o excursie de o zi la Tulcea vizitand acvariul si Dealul Independentei.


Septembrie
Zbor cu avionul usor: Aventura Card cu Wonder Woman . Fix pe 13 si a fost bine, mai vreau.


Apoi a doua zi o vizita la domeniul Comana pentru o plimbare cu bicicleta. Cu siguranta ne vom mai intoarce, fiindca vreau sa le escaladez peretele, sa incerc si distractia prin copaci.

Si de final de luna am ajuns iar la Enisala si am bifat o noua premiera : cetatea Argamum.

Noiembrie
Ultima iesire a avut si cele mai multe premiere (mai fusesem in zona dar toate aceste obiective imi ramasesera straine) :

Cetate Brasov

Biserica Prejmer

Castel Cantacuzino Busteni


Cascada Urlatoarea Busteni

Cazino Sinaia




Expozitie trenulete gara Sinaia


Pivnite Azuga dedicate vinului spumant Rhein - apartinand cramelor Halewood

Canion 7 Scari


Si urcare la varful Piatra Mare pe o vreme superba, noi doi singuri pe tot muntele.




Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea Romaniei anului 2014. Abia astept sa incep un album nou cu titlul 2015 si sa-l umplu de subfoldere pline de amintiri frumoase.

vineri, 28 noiembrie 2014

Rexona premiaza Idei in Miscare


Update 22.12 - tocmai am primit mail in care am afalt ca am castigat locul 2. Va multumesc tuturor celor care mi-ati fost alaturi!


Update 08.12 - am intrat in primele 10 proiecte si va multumesc tuturor celor care ati facut posibil acest lucru. Acum asteptam decizia juriului.
 
M-am inscris in campania Rexona "Idei puse in miscare" cu proiectul Constanta Free Tour.
Premiul cel mare este 2000 de euro, iar proiectul castigator se alege din primele 10 cele mai votate. De aceea am nevoie de ajutorul vostru , cat sa intru in top 10. Si apoi ma bazez pe ineditul proiectului meu.
Ce as face cu banii? Pai in primul rand as investi in domeniu, site, asezare, paginatie etc. Am in plan sa aduc sub aceeasi umbrela toate proiectele mele si nu vreau sa le fac cu jumatati de masura. Pe langa asta vreau sa fac si o sectiune de articole in limba engleza, selectand si traducand articolele pe care le consider de interes general.
Iar pentru free tour in sine as investi in: logo personalizat, tricou, sapca, geaca/ vesta, personalizate cu noul logo si pliante de prezentare a turului.

Update: am primit o propunere foarte buna la ultimul tur facut in acest weekend (30.11): fiind grup mai mare care se mai dispersa a venit cineva cu ideea ca pe viitor mi-ar fi bun un mic dispozitiv, sa-i zicem o portavoce la scara mica si la purtator, in care eu sa vorbesc la un microfon micut si sa am la brau un  dispozitiv de amplificare.Chiar ar fi util la grupuri mai mari.
Ce ziceti? Merit?

Pasii de urmat sunt foarte simpli :
Click aici si apoi apasati butonul "voteaza" (dreptunghi rosu, print screen-ul facut de mine este dupa ce am votat)

Daca vreti sa dati share si altora, va foarte multumesc in avans.

marți, 25 noiembrie 2014

TEDx Constanta - Cap. 2 - Din scaunul de ascultator

Sambata 22 noiembrie s-a scris istorie in Constanta. Si nu cred ca exagerez cand spun asa.
A fost prima editie TEDx Constanta (site si Facebook) si, ca orice prima editie, va ramane memorabila. S-a spart gheata si a iesit un cocktail excelent.

 V-am povestit in Cap. I - Jurnal de TEDx-isista din perspectiva de vorbitor si acum sa va spun cum a fost dupa aceea.

Dupa ce am reusit sa ma destind macar sa ma asez pe un scaun, fiindca pre-discurs si imediat dupa nu puteam sa stau decat dreapta, dupa ce am baut cam 3 sticle de apa si 3 cafele aproape pe nerasuflate am reusit sa trag aer in piept si sa realizez ca lumea nu a stat in loc si ca pierd niste discursuri care merita toata atentia mea.

Deja le pierdusem pe cele de dinaintea discursului meu si atunci am decis ca voi sta in sala restul evenimentului ca sa absorb cat mai multe din ideile care ne erau impartasite.

Sunt incantata ca am putut sa-l cunosc pe Paul Dicu, alaturi de care am mers si eu la pas pentru Inima Copiilor. Si va anunt inca de acum ca anul viitor Paul participa iar si intentionez ca saptamana aceea sa o transform in maraton de tururi, sa va mobilizez cat mai multi sa mergeti cu mine si ne vom folosi telefoanele la capacitati: ne facem selfie doveditor si monitorizam distantele. Va fi pentru o cauza buna :)

De la el am inceput sa fiu spectator si sa ascult ce ne transmit ceilalti vorbitori, dar recunosc sincer ca inca eram in transa. Asa ca acum abia astept sa vad inregistrarile.

Cand am inceput sa rationez :) v-am punctat cateva din ideile care au ajuns la mine pe moment din tot ce transmiteau ceilalti vorbitori. Desi cu siguranta au fost mai multe, aceste discursuri sunt din cele la care te uiti o data si inca o data si inca o data. Si peste 6 luni parca iti vine sa te uiti iar.
Recunosc sincer ca la final la ultimii doi vorbitori chiar m-am exprimat cu voce tare ca, daca as putea decide eu, le-as opri timer-ul si i-as fi lasat sa vorbeasca fara limita de timp.  
Multumesc, d-le Catalin Ionescu, am fost atat de multe idei care mi-au aprins beculete. Sunteti o lectie de viata!
Multumesc, d-le Marian Stas, mi-ar fi placut sa va am de profesor. Si apreciez cu atat mai mult efortul ca ati venit de la un curs de la Bucuresti, special pentru a ne prezenta perspectiva asupra educatiei alaturi de solutii, mai ales ca apoi a trebuit sa faceti si drumul inapoi in aceeasi seara. Cu siguranta o sa va citesc blogul




Felicitari organizatorilor. Ati facut o treaba excelenta intr-un timp foarte scurt. 
Felicitari voluntarilor. Au fost de la 16 la 54 de ani. Tineretea este o stare de spirit.


Nota de final: Am observat si eu ca si Jurnal de Navetist ca nu a sunat nici un telefon in timpul evenimentului. Si am observat acest lucru si cu o seara inainte la medalionul Beethoven din cadrul Festivalului Oleg Danovski. Deci mai exista speranta.


Au mai scris despre eveniment:

luni, 24 noiembrie 2014

TEDx Constanta - Cap. 1 - Din spatele scenei

Sambata 22 noiembrie s-a scris istorie in Constanta. Si nu cred ca exagerez cand spun asa.
A fost prima editie TEDx Constanta (site si Facebook) si, ca orice prima editie, va ramane memorabila. S-a spart gheata si a iesit un cocktail excelent.

Cap. I - Jurnal de TEDx-isista din perspectiva de vorbitor
Pe langa premiera in sine a evenimentului, acesta a fost o premiera si pentru mine fiindca a fost primul meu discurs. Discursul ala sus pe scena nu are nicio legatura cu discursul relaxat pe care il am la fiecare Free Tour.
Plus ca la tur sunt eu, Diana in tenisi, cu timp de 2 ore sau mai mult, relaxata, sunt pe teritoriul meu pe care il descopera ceilalti alaturi de mine. 
Aici m-am dezvelit eu altora si am inghetat de frica. Mi-a fost frica sa nu-mi uit ideile, mi-a fost frica sa nu ma balbai, mi-a fost frica sa nu ma impiedic. Eram printre oameni mari (fiindca eu nu ma consider "om mare", eu sunt un etern copil cu chef de plimbare), eram imbracata frumos si trebuia sa transmit ceva in 18 minute. 
Per total a fost bine. Ma blocam de cate ori ma uitam la notite, ma blocam de cate ori ma uitam la ceas. Si-mi repetam tot timpul "nu trebuie sa tac, am atatea de spus". Dar e mai greu de transpus in fapte dorinta.

Ca sa intelegeti cat de incordata am fost pana dupa discurs, desi nu m-am relaxat complet nici dupa, exista o canapea pe scena. Eu am iesit pe scena si inainte de a da drumul spectatorilor in sala, cat sa-mi fac o idee si nu am vazut canapeaua. Am iesit apoi si am tinut discursul si daca as fi dat test cu poligraful as fi fost cea mai sincera jurand ca nu existau pe scena decat covorul si literele supradimensionate. Chiar ma gandeam cand am ajuns in sala: "ia uite, au adus si o canapea, daca o aveam si eu pe scena cred ca mai trageam de timp si ma duceam sa ma asez". Ca apoi sa o vad ca ea a existat acolo tot timpul :)
 
sursa foto: Jurnal de Navetist, cu link mai jos
As fi vrut sa le spun ca eu am fost probabil un pic "out of the box" inca din nastere, fiind stangace. Fiindca am suferit cu mana legata la spate la scoala, am pierdut examene pe motivul scrisului urat, am sarit o sesiune de licenta din cauza unui astfel de examen netrecut, am suferit la lucru de mana fiindca andreeaua si croseta imi sunt straine si desi am vrut la baieti la traforaje mi s-a raspuns nu se poate. Iar intrebarea "de ce" ca si la scrisul obligatoriu cu mana dreapta a ramas fara raspuns. Pentru amuzament aveti aici "Eu in fata clasei".

As fi vrut sa le spun mai multe despre proiectul meu Constanta Free Tour. Cam cum am dezvoltat in intrebarile de la I Love Constanta. E "copilul" meu pe care il ador si alaturi de care am "crescut". As vrea sa cred ca asa incordata cum am fost am reusit sa transmit macar un pic din preaplinul de idei pe care le aveam in capsor. Iar dupa reactii cred ca nu a fost atat de rau pe cat cred eu ca am fost.

Draftul meu de discurs avea cam 10 idei principale: cine sunt eu, de unde mi-a venit ideea de fre tour, conceptul de free tour versus tur ghidat clasic, de ce a out of the box ideea, cum am aplicat ideea, ce asteptari am avut si cum s-au concretizat, ce greseli am facut si cum le-am remediat, concluzii dupa un an de aplicare a proiectului "pas cu pas", sfaturi. De principiu, le-am cam acoperit dar am fost mult mai abrupta decat ce imi pusesem pe hartie.

Cu speranta ca vor exista si dati viitoare, sa stiti  ca pot mai bine si sper sa am ocazia sa o dovedesc. Desi imi va fi cu siguranta mai greu fiindca stiu cat de tare m-am crispat data trecuta. Dar voi aplica sfatul si citatul cu care mi-am incheiat si discursul : "Fa tot ceea ce poti pana devii mai bun. Si cand devii mai bun, fa-o mai bine".

Ce m-a ajutat?
Acolo pe moment m-a ajutat mult sa stiu ca sunt persoane pe care le cunosc, care ma cunosc si ma sustin. Incepand cu sotul meu, prietenii din sala, voluntarii foarte draguti din culise si organizatorii care m-au incurajat "pas cu pas" :)
Si m-au ajutat si incurajarile si sfaturile prietenilor (Simona, Epi, Diana, Edith, etc). Am primit articole si filmulete care au calmat tocilara din mine. Nu mai eram cu lectiile nefacute :)
De sus de pe scena m-au ajutat mult zambetele catorva persoane din primele randuri. Nu mi i-am putut imagina goi, cum fusesem sfatuita si citisem, dar m-a relaxat un pic sa vad fete zambitoare.
Cu cateva zile inainte de eveniment le-am prezentat discursul mei unui grup de prieteni si chiar si acolo m-am crispat si la un moment dat am luat-o pe aratura. Plus ca am avut remarci critice sau negative si a fost un exercitiu bun ca am verbalizat atunci asta fiindca mi-am dat seama ca eu nu asta vreau sa transmit. TED este despre optimism, este despre ce poti face tu, este despre solutii, nu despre critici, nu despre comparatii.
Pe langa intalnirea cu prietenii, am fost la o intalnire a grupului Toastmasters Constanta. Va recomand sa faceti asta ca exercitiu, fiindca mie mi-a folosit. Stiam deja ca vorbesc mult si repede si acolo am turuit si mai repede decat de obicei. Dar mi-am dat seama de asta si deja pe scena TEDx mi-am putut controla cat de cat debitul verbal.
Pe cei de la Toastmasters ii gasiti saptamanal la Forte Life si urmatorul eveniment va fi marti, 25.11 apoi marti, 02.12, urmand ca celelalte evenimente sa revina in ziua de luni.
Imi place structura lor fiindca fiecare editie are o tema data si 3 discursuri pregatite in avans, iar apoi urmeaza sesiunea discursurilor improvizate. Acolo m-am inscris eu;  ai doua cuvinte cheie de incorporat pe langa tema generala a serii, 20 de secunde sa iti aduni gandurile dupa ce ai tras biletelul si maxim 2 minute sa vorbesti, iar trecerea timpului iti este semnalizata prin verde, galben, rosu. Si am descoperit ca ticaitul ala chiar si simbolic ma inhiba rau de tot. Iar de final nu esti lasat de izbeliste: ai evaluatori care iti numara "aaa" -urile, "si"-urile si orice alte greseli gramaticale sau de pronuntie. Acolo am stat bine, nu si pe scena unde aveam cuvinte pe care le tot repetam.

In incheiere ii voi multumi de foarte multe ori de acum lui Julide Petrescu de la Agora Tea fiindca ea a pariat pe mine, fiindca m-a scos din cutiuta mea si m-a aruncat acolo pe scena. A fost bine, pot mai bine :) 

Si le voi multumi si prietenilor care m-au incurajat inainte si in ziua evenimentului. Va trebui sa mai am un mic moment de sinceritate si sa recunosc ca am avut doua momente in care m-am gandit sa renunt. Primul a fost imediat dupa ce am fost confirmata ca speaker si am inceput sa cer sfaturi, iar primele reactii au fost :"am mai vorbit eu in public, dar nimic de talia TED".  Si apoi mi-am scris draftul si am zis "hai ca parca pot". Iar cu vreo doua zile inainte de eveniment m-au cuprins iar indoielile, ca nu voi fi in stare sa vorbesc nici 5 minute adunate. Dar am incercat sa ma scutur de astfel de ganduri convingandu-ma singura ca am primit un vot de incredere, ca pana la urma mai bine sa ajung acolo si sa dezamagesc decat sa o fac prin neprezentare.  
A fost o usa care mi s-a deschis si eu sunt copil curios, nu ma pot abtine sa nu intru sa vad ce e mai departe :) Dadeam cu capul, faceam cucui, asta era, totul trece :)


Au mai scris despre eveniment: