marți, 23 iunie 2015

Aeromania Tuzla 4 iulie 2015

Eu mi-am notat in calendar data de 4 iulie pentru evenimentul Aeromania organizat de cei de la Ras Aeroport Tuzla. A devenit deja o traditie, intotdeauna impresiile au fost de incantare maxima de la cei care au ajuns acolo dar pana acum ca un facut eram plecata din tara fix in perioada respectiva.
Iata ca repar acum pocinogul si mi-am lasat ziua complet libera  special pentru ei. Crema de protectie, palarie, apa plata si camera foto  - toate vor fi pregatite pentru ziua de 4 iulie.
Update: pentru cei care nu au masina proprie, exista transport asigurat de RATC. Autobuzele vor fi marcate cu afise "Cursa Speciala" si "#Aeromania".
Plecarile din Gara Constanta vor fi la orele: 15.00 , 15.30 si 16.00.
Plecarile de la Aerodrom vor fi la orele: 20.00 , 20.30 si 21.00.

De ce merita sa veniti? Pentru ca veti putea canta ca in copilarie "avion cu motor / ia-ma si pe mine-n zbor".(ma rog, poate voi nu, dar eu o sa cant cu siguranta alaturi de copii ;)  ). Pentru ca veti avea un spectacol complet si complex:
" acrobatie aeriana, concerte, targ de aviatie, expozitie de aeronave, masini de epoca si motociclete si multe altele.
La Aeromania 2015 si-au confirmat deja prezenta: 
*** Yakarii Acrobati – cu trei aeronave YAK 52, 
*** Jurgis Kairys – multiplul campion mondial de acrobatie aviatica, cu JuKa - dupa aventura din Marea Egee, unde a plonjat cu Suhoiul pe 24 septembrie 2014, 
*** Ali Ozturk – pilotul turc care zboara biplanul Pitts S-2 – numit “Purple Violet”, 
*** Lotul National de Acrobatie – cu 5 aeronave Extra – 300 si Extra 300 L, 
*** aeronavele apartinand REGIONAL AIR SERVICES (Diamond Da 20, Diamond DA 40, Diamond DA 42, Cessna 182, AN2 si Bell 206 B3, Cabri G 2 Aerospatiale Dauphin, Agusta 139 si AS 365 Dauphin), 
*** 3 avioane supersonice MIG 21 Lancer
*** U.M. 02040 Tuzla cu 3 elicoptere IAR 330 Puma naval,
*** parasutistii coordonati de Adrian Constandache
*** Blue Wings – cu 7 parasutisti ai Aeroclubului Romaniei (care vor face lansari din Airvan Ga8), 
*** John Balon – cu un balon cu aer cald, 
*** avioanele Incas – BN2A Islander si SuperCub YR-D0028 si altii.

Seara se va incheia, ca de obicei, cu surprize si mult asteptatul spectacol pirotehnic oferit de cele patru avioane jucand rolul de Air Bandits.

Simultan, pe scena asezata in fata zonei de evolutie a aeronavelor, se vor desfasura concertele lui Mihai Margineanu – fost elev al scolii de pilotaj REGIONAL AIR SERVICES si ale unor trupe de prestigiu international - al caror nume nu poate fi dezvaluit inca.

Publicul poate vizita zona alocata masinilor de epoca apartinand Retromobil, zona alocata motocicletelor, aeronavele in expozitie statica, balonul cu aer cald si multe altele.
Standurile vor gazdui si atractii pentru piloti si viitorii piloti – indiferent de varsta: de la Flying Toys, la produsele pentru profesionisti apartinand Pilotshop.

Pentru copii va fi amenajat si un spatiu de joaca supravegheat.

Intrarea generala este gratuita, dar exista si bilete VIP care asigura intrarea in prima linie a spatiului public, cu acces special in zona rezervata de terase si, optional, servicii incluse (zboruri si / sau salturi cu parasuta si Hangar party): cu preturi care incep de la 50 lei si ajung pana la 850 lei. Acestea pot fi achizitionate online prin Eventim si din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Carturesti."
 
Ii felicit si ii admir pe cei de la Ras Aerport Tuzla pentru ca au un departament de comunicare foarte prompt si foarte activ, pentru ca sunt un operator privat care chiar face treaba si o face bine, dovada stand ultimul premiu luat.
De asemenea, anul acesta ofera si premii in invitatii VIP pe blogurile constantene, dar cum eu m-am apucat tarziu de treaba va trimit la ei sa va incercati norocul:
Ne vedem acolo!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu