Translate

joi, 11 iunie 2015

Evenimente Iunie - Skirt Bike Constanta

Fiindca anul acesta nu am mai apucat sa va fac articol cu evenimentele lunii de vara, care totusi sunt cele mai pline de la noi, o sa va prezint printre picaturi cele care imi sunt mie dragi si unde voi incerca sa fiu si eu prezenta.
Incep in ordine cronologica cu SkirtBike Constanta - 21 iunie 2015.
Acum 2 ani am participat din postura statica (nu stiu sa merg pe bicicleta, eu inca visez la un triciclu frumos) si probabil tot pe partea organizatorica le voi ajuta si acum pe fete. Cel putin asta mi-e planul, dar sunt solicitata pentru Free Tour Constanta destul de mult vara aceasta asa ca voi jongla cu succes ca sa fiu prezenta si utila peste tot.
Pentru detalii aveti evenimentul Facebook.
Traseul este: Palatul Copiilor - Str. Soveja - Bdul Mamaia- Bdul Tomis - Bdul Ferdinand - Bdul Mircea - Bdul Mamaia - Bdul Tomis - Bdul Lăpușneanu - Str. Soveja - Palatul Copiilor.

Pentru inscrieri folositi documentul acesta. Va recomand sa folositi documentul de inscriere, vine cu ceva cadouri ;)
De asemenea, au un parteneriat cu Star Bike care ofera doritoarelor discount pentru inchirierea de biciclete pe toata luna iunie.
 

Dress code: ie si buna dispozitie.

Alte detalii :
"Anul acesta, pe lângă promovarea unui mod de viață sănătos la SkirtBike, sărbătorim și Ziua Internațională a Iei ( pe 24 iunie, de Sânziene, se va sărbători Ziua Internațională a Iei, o mișcare începută în mediul online de comunitatea numită La Blouse Roumaine. Ea îi unește pe toți iubitorii iei românești, de pretutindeni ), eveniment pe care îl celebrăm al doilea an consecutiv pe biciclete, promovând astfel frumosul nostru port tradițional.
Vom avea şezătoare, un concept la care pot lua parte chiar şi fetele care nu pedalează. Ideea Simonei Moon de a organiza ateliere de cusături românești la Constanța a fost susținută și de Asociația „Work at Home Moms”, filiala Constanța. Multe mame și-au găsit aici vocația.
În ultimii ani, ia românească a ajuns un element puternic în moda internațională, și o ținută adorată chiar și de vedetele de la Hollywood.
Așadar, pe data de 21 iunie dress code-ul de la SkirtBike va fi ia națională.
Ȋn colaborare cu Poliţia Rutieră vom organiza pentru copiii sub 14 ani un concurs de tip circuit, care se va desfășura în parcarea de la Palatul Copiilor. Vor fi premiați cei mai iscusiți biciclişti care ne demostrează că respectă regulile de circulaţie.
Ne străduim să educăm tânăra generaţie de biciclişti, astfel agent-şef adjunct Cristina Vasile din cadrul Compartimentului de Informare şi Educaţie Rutieră al Serviciului Poliţie Rutieră Constanţa, ne va prezenta o serie de obligaţii şi drepturi ale bicicliştilor."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu