Translate

marți, 14 mai 2013

Lampioane la Mangalia

Prezentat initial ca o incercare de doborare a recordului mondial a ramas la nivelul unui eveniment pus intamplator / strategic in noaptea de Inviere. Si atat. Fara o organizarea prea buna, fara detalii, fara lampioane disponibile seara pe la 11.
Am ajuns acolo plina de speranta ca va fi un spectacol frumos, nu zic ca nu a fost, dar putea fi ma bine. In articolul in care prezentam evenimentele minivacantei de 1 mai imi exprimam entuziasmul si dorinta de reusita - aici articol evenimente 1 mai
Nu s-a anuntat o ora de ridicare a lampioanelor, sau macar un interval orar ca impactul sa fie maxim.
Nu s-a anuntat o locatie anume de ridicare a lampioanelor astfel ca se ridicau si in portul turistic, si pe plaja, si pe faleza.
Inca de cand am ajuns noi la 22.30-23  deja se ridicau lampioane si au continuat pana pe la 00.30, cand se cam rarisera si am si plecat de altfel.
Am incercat sa-mi fac macar placerea de a ridica si eu un lampion si nu am mai gasit de unde sa iau.

Am gasit si un articol care a aprofundat mai bine problema lampioanelor; pana la urma se pare ca au ramas undeva intre 5-7000 de bucati ridicate - articol Lampioane de Paste la Mangalia

Pacat. Putea fi ceva deosebit. De banii cheltuiti, ca sigur au fost, mai bine ar mai aduna din cainii care au cotropit orasul din pacate.

Cateva poze mai jos si un album mititel pe Facebook -  Album Lampioane









luni, 13 mai 2013

Evenimente pe litoral vara 2013

Am vazut ca a fost de interes lista mea de evenimente pe litoral de 1 mai astfel incat m-am gandit sa vin si cu o lista extinsa pentru toata vara.

Aceasta ar fi o lista a evenimentelor pe care vi le recomand eu in mod subiectiv, fiindca pe acestea imi doresc sa le vizitez si pe unele cel mai probabil le voi vedea pe viu.

- 18/19 mai - noaptea muzeelor - inca nu stiu unde ma va prinde, dar puteti urmari direct de pe site-ul lor lista muzeelor inscrise - noaptea muzeelor 2013

- 7-9 iunie - Body Mind Spirit Festival la Muzeul de Arta Constanta - Facebook BMSF si site.

- 7 iunie prima din regate - Poseidon Mangalia/Eforie - aici informatii regate
Update 10.06 - din pacate, am avut urgente in oras si nu am putut ajunge. sper sa vin cu povesti si fotografii de la urmatoarele evenimente.

Toate regatele programate fiind :
"7 iunie - 9 iunie: Regata Poseidon - Mangalia/Eforie - BSS&NL; 
21 iunie - 23 iunie: Regata Regele Mihai - Constanţa - YCRR;
19 iulie - 21 iulie: Regata Benetteau - NL; 
15 august - 18 august: Regata Ziua Marinei - Constanţa/Eforie/Mangalia - YCRR&NL; 
31 august - 1 septembrie: Regata Callatis - Mangalia/Eforie - BSS&Primăria Mangalia."
Mai ramane sa ma informez de aceste regate (locatii, ore, etc) si voi incerca sa ajung la cat mai multe din ele, macar din postura de spectator de pe margine (vin si cu batista alba sa le fac cu mana;) ). 

- 13-14 iulie - Tuzla - Aeromania - din pacate, sunt plecata la Budapesta in acea perioada, deci ramane sa vad de la altii cum a fost. Pentru noutati, ii puteti urmari si pe Facebook pe cei de la RAS Aeroport Tuzla.

- 16-18 august - Festivalul Antic Tomis - fiindca am fost si anul trecut - aici articol festival Antic Tomis - si mi-a placut si fiindca stiu ca deja organizarea este pe ultima suta de metri si se vor ocupa in detaliu si vor veni cu multe noutati.

- tot cam atunci ar trebui sa fie 2 targuri de antichitati cu traditie: unul in Eforie Sud (24-25 august) si unul in Constanta tot in august, dar nu stiu sigur data si nici locatia, mai ales ca anii anteriori se tinea in Piata Ovidiu care acum este un mare santier.

- concertul Orange de pe Plaja H2O - inca nu stiu nici data si nici pe cine au de gand sa aduca.  Preferatul meu de pana acum a fost Mika (va veni si un articol despre el pe aproape atunci).

- noaptea devoratorilor de publicitate - fiindca o stiu de aprox 15 ani si anul trecut a fost exact cum o stiam din tineretile mele, asa ca sunt optimista pana in panzele albe ca se va mai face. Aici gasiti impresiile mele de la noaptea devoratorilor de publicitate 2012

- si mai sper sa se faca si la noi o noapte alba  de Short movies, daca nu si nu, voi da o fuga la Bucuresti special pentru ei, ce sa fac :) Aici ii gasiti pe cei de la ShortsUp - Facebook si site.

Ce mai iau in calcul:
- Seawolves Bike Fest - 14-16 iunie Mamaia - update 13.06 articol Telegraf online  plus Seawolves Facebook si Seawolves site ; dar eu nu voi ajunge fiind plecata la Vama cu bloggerii de turism

- Festivalul National de Umor “Scena lu’Tanase” - 21-22 iulie - Techirghiol - dar nu stiu daca ma intorc din vacanta de Budapesta incat sa fiu buna de umblat iar
- 2 octombrie -  Nocturna Bibliotecilor la care am mai fost - articol Nocturna Bibliotecilor
- JFA GALA - Jewelry, Fashion & Accessories Gala - undeva in iunie in Constanta, ma mai interesez, asta ca sa fac o imbinare si cu latura handmade Doua Maini Stangi (e activa si partea asta si chiar am niste datorii pe acolo de onorat, deci asteptati-va la noutati)
- manifestatiile de pe 15 august - sigur gasesc ceva interesant

Mare parte din ele si multe altele le puteti gasi pe lista de evenimente de pe site-ul Asociatiei Litoral Delta Dunarii - aici lista evenimente de unde recunosc ca m-am inspirat si eu. Aici gasiti o lista pentru tot judetul Constanta si sunt asezate si pe localitati si in ordine cronologica.


Cu siguranta acest articol va suferi modificari / actualizari periodice in functie de noutatile care mai apar.

sâmbătă, 11 mai 2013

"Agrafa" imi va face carti de vizita

Sper :) si apoi sa vin cu articol " AGRAFA mi-a facut cartile de vizita" :) ar fi frumos, nu? Eu sunt optimista intotdeauna (si norocoasa de multe ori).

Daca pe partea de handmade raman cu dorinta mea de a-mi personaliza ambalajele cat mai mult fiindca da o nota personala pana la capat (am eu piticul asta sa nu fie doar produsul handmade ci si livrarea sa aiba accente unice) - aici articol Doua Maini Stangi carti de vizita - pe partea de Hai-Hui as vrea ceva mai profesional, aspect de care nu sunt complet multumita deocamdata. Si mi-a iesit in cale acest articol care imi oferea exact acoperirea unei necesitati de moment.

Si stiu si ce vreau si cum le vreau in proportie de 90%: vreau carti de vizita din plastic. Inca nu m-am decis daca le vreau colorate sau transparente, dar stiu ce vreau sa scrie, am si logo si ma batea gandul sa-mi fac si cod QR (intre timp l-am si facut - Mi-am tras cod QR ). Sunt o fata hotarata, nu? :)))

Si dupa ce le-am studiat temeinic site-ul, mi-a mai rasarit o pofta care nu exista inainte fiindca nu ma gandisem la asta. Ma refer la carti postale personalizate. Mi se pare o idee super sa trimit pe viitor doritorilor carti postale unice cu fotografiile proprii facute din calatoriile mele.

Ei, ce ziceti, merit? (nu se vede pe monitor, da' sa stiti ca bat gratios din gene acum).

miercuri, 8 mai 2013

Record personal de vizualizari

Ar trebui sa pun titlu la acest acest articol de genul : soc  / socant, uluitor, uimitor, viral :))) Si nu fiindca se poarta acum ci pe buna dreptate, cel putin pentru mine si lumea mea mica :)
Sa ma explic: blogul meu e mititel, sau eu cel putin asa il vad, sunt la inceput, am doar cateva luni de cand l-am pornit, am 250 de oameni care mi-au dau like pe pagina de Facebook si alti cativa care ma urmaresc pe networkblogger, gmail, etc (si va multumesc tuturor pentru increderea acordata). Si pe Facebook si pe platforma blogger pot vedea cate persoane au vizualizat albumele mele foto sau postarile si vizualizarile erau proportionale, in crestere constanta dar nu sa cad de pe scaun cum mi s-a intamplat acum.
Totul a pornit de la articolele despre Evenimentele de 1 mai pe litoral si apoi au urmat albumele de pe Facebook. Acestor albume le-au dat share Asociatia Litoral Delta Dunarii si presedinta Asociatiei D-na Corina Martin.
Iar rezultatele sunt dupa cum urmeaza:
 Prima parte a albumului de la Parada Litoralului
a dus la numarul de vizualizari care se vede in josul pozei si e marcat cu rosu.
A doua transa de poze a dus la o noua tura de vizualizari.
Si intre cele 2 incarcari am facut un album si cu deschiderea oficiala de seara , adica Parada club Ego
care si-a avut proprii vizitatori.
Ceea ce duce la un imens numar de 3000 de vizualizari in 2-3 zile. Eu sunt inca in stadiul de "uau, uite ce face Facebook".
Ca idee, cele mai vizualizate albume/postari de pana atunci de pe Facebook la mine pe pagina erau:
- albumul distractiei de 8 martie - Aprogeul estrogenului si cu articol pe blog


- o poza cu o ciocolata facand referire la articolul despre istoria ciocolatei si cum o voi devora eu in Toscana - plan de bataie. Acolo n-a fost sa fie, dar va face subiectul unei povesti frumoase cat de curand ;)
Inca procesez ce mi s-a intamplat dar ma si bucur. Pentru ca pe langa vizualizarile de albume, am primit si aprecieri ale paginii in sine, nu doar ale fotografiilor. Multumesc tuturor!

joi, 25 aprilie 2013

Roma - mici ponturi de dupa

Toate celelate articole despre Roma le gasiti grupate dupa cum urmeaza:
- Transport la Roma 
- Mancare la Roma 
- Cazare la Roma 
- Roma la pas partea I 
- Roma la pas partea II 
- Roma tur gratuit 

Sa luati in calcul ca muzeele sau alte locatii de vizitat se inchid cu o ora inainte de apus, adica in februarie cand am ajuns noi cam pe la 4.30. Oricum zona Fontana di Trevi – Pantheon e plina de magazinase si localuri impanzite pe stradute inguste si pline de farmec, perfecte pentru plimbarile de seara, iar acestea sunt deschise pana tarziu in seara. 

Rataciti-va cu incredere pe acolo!

Mi-a placut ca apa de la fantani e potabila si chiar foarte buna si am profitat de cate ori a fost necesar. Roma inca este alimentata de viaducte, asa ca beti cu incredere, atata timp cat nu are anuntul de "aqua non potabile". 

Fapt divers: pe langa faptul ca in in localuri servesc multi indieni, in magazine vanzatoarele sunt asiatice iar stradal multi africani. 

Citisem ca este indicat sa pastram bonurile fiscale de la orice cumparatura, inclusiv de la mancare, deoarece pe strada umbla politistii umbla civil imbracati care ti le pot solicita, iar daca nu le ai te pun sa mai platesti o data iar comerciantul isi ia amenda. M-am burdusit de bonuri, dar nu m-a intrebat nimeni de ele. 

Ei nu au conceptul de mall in Roma, exista doar magazine individuale, gen Zara care exista si la noi, sau alt nume cunoscut si rezonabil la preturi - Oviese (OVS). Mai recomand ca magazin de amintiri Bartolucci, celebru pentru sculpturile in lemn si in special a povestii lui Pinocchio. 




Tot la partea de shopping in aceeasi zona istorica veti avea strazile Via del Corso, Via Cardinale si vecinatatile, strazi pline de magazine de designeri pornind cu Gucci, Fendi si multi altii.
Pentru amatorii de shopping intensiv in drumul Fiumicino – Roma exista un outlet imens, vizibil de pe autostrada. 

Ghiduri de buzunar luate de acasa am avut 2:
- un ghid foarte foarte mic pe albastru, de la editura Aquila, e ok ca informatii, de fapt, presupun ca toate sunt, difera doar structura, dar ori le cititi inainte ori dupa vacanta in sine, in timpul plimbarilor ma indoiesc ca stati de ele
- un ghid top 10 Roma de la editura Litera, asta a fost foarte bun pentru harta, desi scrisa marunt, este foarte bine detaliata, mai ales pentru chestii mai putin cunoscute de care aflasem de pe bloguri/situri de turism (despre care voi vorbi mai jos) 

Harta bus tour-ului am gasit-o si la hotel, deci daca vreti sa va faceti propriul tur poate fi luata ca atare si sa le faceti la pas fiindca harta stradala este detaliata si cu obiectivele trecute. Atata timp cat sunteti blindati si cu ghiduri de buzunar, este suficient si asa. Noi am avut inclusiv tururi gratuite gasite si descarcate pe telefoanele mobile (Android market) 

Scrie prin ghiduri ca italienii sunt destul de fashion, mai ales comparativ cu alti europeni, cam asa e. Daca va ganditi la o tinuta eleganta in timpul vizitei, alegeti-va bine incaltarile, neaparat comode ca sa puteti duce km care se vor aduna zilnic pana seara. Si tinutele sa fie decente ca sa puteti intra si in biserici.

miercuri, 24 aprilie 2013

Roma la pas - 2012 - partea II

Am mai scris despre Roma dupa cum urmeaza:
- ce-am mancat la Roma 
- transport la Roma 
- cazare la Roma
- Roma la pas partea I 
- Roma tur gratuit 
- Roma alte sfaturi 

Continuam cu lista obiectivelor bifate in prima parte.

Santa Sabina e inca o biserica din multele, nu am mai vizitat-o, in schimb chiar langa ea va recomand sa intrati in gradina, ii zice Gradina cu Portocali (nu este marcata in niciun fel decat de faptul ca are o fantana la intrare) si ofera o alta priveliste asupra Romei si a Tibrului, iar in zare se vede si monumentul Vitoriano. Gradina respectiva pe mine m-a impresionat mult, citisem de ea in top locuri in care sa fugi de turisti in Roma si o recomand din tot sufletul. Data viitoare as vrea sa am si niste sandviciuri la mine si sa stau mai mult sa-mi iau pranzul acolo. 







De acolo va sfatuiesc sa mai mergeti un pic inainte, sa cautati Piata Cavalerilor de Malta si sa intrati in biserica de acolo; nu sunt fan biserici, dar asta e superba, e cu totul alt stil, nu are icoane, nimic pictat, doar coloane de granit si marmura, e construita recent la 1900. 





Apoi cautati Piaza Albania (veti da de Piaza Albina inainte) si veti gasi Piramida din Roma. Da, exista si asa ceva, fiindca un nebun de imparat – Caius Cestius - fascinat de cultura egipteana si-a dorit ca mormantul lui sa fie in forma de piramida si si-a permis acest moft. Cand am trecut noi era santier arheologic acolo, asa ca nu am putut vizita mai mult. Punct de reper – Porta St. Paolo. 



Iar de aici mergeti la Termele lui Caracalla, pe care iar vi le recomand din tot sufletul, ele au fost motivul pt care am renuntat sa mai vizitez termele lui Diocletian (nu cred ca ar mai suporta comparatie). Ca idee: termele lui Caracalla se intindeau pe 11 hectare, iar Basilica San Pietro a folosit ca materie prima materiale din aceste terme. Biletul este 6 euro (trecem peste faptul ca au pus pe bilet la terme poza cu Coloseum). Mai multe informatii aici detalii Terme Caracalla








Toate acestea sunt cumva in cerc, veti ajunge iar la Circus Maximus.
- Isola Tiberina – Isola Tiberina (insula se poate vizita incepand cu luna aprilie, asa ca nu am ajuns acolo), cartier Trastevere (il am in vedere tura urmatoare, am inteles ca e foarte frumos), Sinagoga (pe care cred ca am vazut-o peste pod la un moment dat). 


- San Pietro – Basilica si Piaza cu acelasi nume (bifate, foarte frumoase), muzeu Vatican, Capela Sixtina 
- Castel Sant'Angelo – Castel Sant'Angelo, am citit ca si el are o panorama frumoasa asupra Romei 
Povestea castelului – initial mormantul lui Hadrian (cel care a si restaurat intr-o prima faza Pantheonul), apoi o vizuine avuta de papa Gregorio cel Mare in anul 590, care intruchipa un inger pe mausoleul lui Hadrian cu o sabie care anunta sfarsitul ciumei si care a "adus" si ingerul cocotat in varf. A fost pe rand mausoleu, fortareata si chiar inchisoare si loc de executie. La fel ca multe alte monumente, conexiunea cu crestinismul l-a salvat de la disparitie. 
Articol cu detalii despre podul lui Hadrian am postat in articolul despre turul gratuit.
 




- Augusto Imperiale (foarte aproape de urmatoarele 2 statii – Trevi si Barberini, noi le-am facut pe jos de fiecare data, este o zona compacta plina de obiective) – Piaza del Popolo, Via del Corso, Piaza di Spania cu Treptele Spaniole. 





- Trevi – Fontana di Trevi, Palazo Chigi, Palazo Montecitorio (nu am vizitat palatele) 





- Barberini – Piaza Barberini, Fontana del Tritone, Fontana delle Api (bifate in miscare si in drum spre cripta capucina) 




Sfat: incercati sa nu ratati aici in Piaza Barberini Cripta Capucinilor, este o cripta facuta cu scheletele a 4000 de calugari capucini, ciudat, dar totusi au reusit sa faca arta din oase. Intrarea este simbolica – 1 euro – care e donatie de fapt. Nu sunt permise pozele, desi am trisat si am facut totusi una cu telefonul mobil. Aveti grija sa va descoperiti capul, iar la plecare puteti cumpara vederi ca amintiri. Biserica se cheama Santa Maria dela Concezione. De ce a fost construita? Ca sa atraga atentia asupra conditiei efemere a omului si au si o inscriptie care spune tot: "Ce esti acum, noi am fost. Ce suntem noi, vei fi si tu". Noi am vizitat-o in ultima zi inainte de a pleca spre aeroport, fiindca era foarte aproape de cazare. 
A doua zi dupa tur (ziua 3 cronologic) am incercat sa reproducem stradutele pe care ne-a plimbat ghida, nu ne-au iesit toate, dar tot raul spre bine fiindca asa am nimerit in piata Navona, unde am vazut Fontana Dei Quatro Fiumi, dedicata celor 4 mari rauri cunoscute la acea vreme – Nil, Dunare, Gange si Plata. Si tot aici erau multi artisti stradali specializati pe pictura, grafica, etc.



Tot in ziua 3 am pornit de dimineata cu autobuzul cu oprire la Coloseum, bifat Coloseu si For fara sa mai intram, intors pe jos spre monument Vitorian cu urcat pe scari si apoi cu liftul, apoi iar autobuz si coborat la Circus Maximus cand am si bifat la pas Santa Sabina, gradina de portocali, Piaza Cavalerilor de Malta cu biserica, piramida si termele lui Caracalla (toate detaliate mai sus), iar zona Pantheon am luat-o la pas pe seara. Pe aici este foarte populat si seara asa ca va puteti plimba linistiti. 

In ultima zi fiind zi scurta am incercat sa vizitam biserica Santa Maria degli Angeli din piata Reppublica dar a fost cu ghionion pe motiv de ceva manifestari oficiale. Ce e deosebit la ea: faptul ca este facuta dintr-o singura incapere a termelor lui Diocletian (ceea ce va face o idee de imensitatea acestor terme in general) si exista o linie mediana (un fel de ceas solar) si chiar s-a folosit ca etalon al timpului pana pe la 1800. Momentul cel mai bun se pare ca ar fi in preajma pranzului. Din pacate din cauza manifestarilor nu am putut sta mult si nici nu am putut-o admira, dar chiar si domul avea niste desene interesante, parea ceva gen bolta stelara (zodiac poate?). Ar mai fi de notat ca pictura bisericii poarta semnatura lui Michelangelo.  



In albumul Facebook puteti vedea o selectie a locurilor vizitate cu mult mai multe fotografii - Album Roma