Translate

marți, 14 octombrie 2014

Benzi desenate la Constanta

In weekendul 17 - 19 octombrie avem un eveniment interesant in Constanta La Muzeul de Arta - Salonul International de Benzi Desenate (ajunsa la editia cu nr. 24). Care a mai fost de fapt la noi in oras, doar ca eu acum aflu de el, asa ca acum va si anunt.
Desi am o agenda destul de incarcata in acest weekend voi incerca sa strecor o ora, doua de vizite pe acolo.

Programul l-am gasit pe Telegraf :
"„TRIALOGURI CULTURALE ROMÂNIA - FRANȚA - SUEDIA” Deschiderea oficială a SIBD va avea loc vineri, de la ora 17.00, prilej cu care se vor vernisa expozițiile semnate de participanți. În programul primei zile a Salonului sunt incluse sesiuni de autografe, dar și o masă rotundă, care va începe la ora 18.00 și va fi moderată de profesorul Adrian Cioroianu. Este vorba despre „Trialoguri culturale România - Franța - Suedia”.
BD LA... FEMININ Sâmbătă, de la ora 10.00, Salonul își deschide din nou porțile, pentru a-i lăsa pe bedefili să fie la curent cu noile apariții editoriale în domeniul benzii desenate (BD): reviste și albume. De la ora 11.00, în programul manifestării este inclusă o nouă masă rotundă, cu o tematică inedită: „BD feminin la plural”. Vor participa la această întâlnire moderată de prof. univ. dr. Adrian Cioroianu: editoarea și profesoara de graphic design Arina Stoenescu, ilustratoarele Sara Olausson și Joanna Hellgren din Suedia și graficiana Raluca Dragomir din România. În programul celei de-a doua zile a SIBD mai este inclusă, de la ora 16.00, întâlnirea cu realizatorul TV Ion Lucian Ciucu, autor al mai multor filme documentare despre banda desenată.
ATELIERE DE CREAȚIE ȘI PROIECȚII DE FILME Pe tot parcursul zilei de sâmbătă, în paralel cu cele trei momente incluse în program, se vor desfășura ateliere de inițiere și creație susținute de Octav Ungureanu, proiecții de filme și sesiuni de dedicații. De asemenea, standurile cu publicații BD vor fi deschise pentru cei care doresc să fie la curent cu noile apariții editoriale.
PREMII Duminică, de la ora 10.00, va fi programată o nouă întâlnire cu autorii de BD prezenți la târg, care vor oferi autografe celor interesați. De la ora 11.00 se vor prezenta publicațiile BD românești, cu focus pe revistele „Cutezătorii” și „HAC” și fanzinul „Comics”. Cea de-a XXIV-a ediție a SIBD se va încheia duminică, de la ora 13.00, cu ceremonia de decernare a premiilor Salonului și a concursului pentru BD pentru copii.
14 INVITAȚI De la această ediție a evenimentului nu va lipsi cel mai longeviv creator de bandă desenată din România, care, la 86 de ani, continuă să creeze. 
Este vorba despre carismaticul grafician Puiu Manu, autor a numeroase albume de BD, dintre care cele mai noi sunt: „Toate pânzele sus”, „Dim - Sarabandă în Golful Aden” și „Ioniță Tunsu, haiduc de București”. 
De la această ediție nu va lipsi nici președintele Asociației Bedefililor din România, Dodo Niță, autor al „Istoriei benzii desenate în România”, al monografiilor „Livia Rusz”, „Puiu Manu”, „Burschi”, „Sandu Florea”, precum și al studiului „Tintin în România”. În total, 14 autori de bandă desenată, scenariști și editori și-au anunțat prezența la acest eveniment cu tradiție."

Si mai multe detalii de la un pasionat - Smoking Cool Cat:
"Cei mai reprezentativi autori de benzi desenate din România îşi vor prezenta cele mai noi albume BD:
- Ioniţă Tunsu, Haiduc de Bucureşti, desene de Puiu Manu, scenariu de Marius Leştaru;
- Abu-Hassan, desenat de Şerban Andreescu după opera lui  I. L. Caragiale;
- Zobb – un extraterestru în Bucureşti, scenariu şi desene de Octav Ungureanu;
- Zbeng şi Zbântui, scenariu şi desene de Raluca Dragomir.
Se va lansa, în premieră naţională, albumul Felicia, povestind întâmplările unei tinere de origine romă în Suedia. Albumul este realizat de autoarea suedeză Sara Olausson  şi publicat de către  editura Pionier Press în suedeză şi engleză.
De altfel, tema acestei ediţii a salonului va fi, pentru prima oară în istoria sa, „BD feminin la plural”  - despre prezenţa şi influenţa autoarelor de benzi desenate în peisajul editorial din România şi Suedia. La masa rotundă organizată în acest scop vor participa, alături de artista bucureşteancă Raluca Dragomir, autoarele suedeze Sara Olausson şi Joanna Hellgren, precum şi editoarea suedeză de origine română Arina Stoenescu.
Alte puncte forte al manifestării vor fi întâlnirile  cu invitaţii francezi ai salonului, romancierul Yan Marchand (doctor în filosofie) şi graficianul Yann le Bras dar şi cu realizatorul TVR Ion Lucian Ciucu, care va prezenta filmele sale documentare despre lumea benzii desenate.
În fine, publicul va putea achiziţiona cele mai noi reviste şi albume de bandă desenată, unele dintre ele personalizate cu autografe desenate de autorii prezenţi, copiii vor putea participa la ateliere de iniţiere în banda desenată, animate de Octav Ungureanu, şi, alături de părinţii lor,  vor putea admira numeroasele expoziţii personale sau tematice, dintre care se remarcă Vendetta, realizată după banda desenată cu acelaşi titlu  semnată de francezul Eugene  Giraud (cunoscut de către cititorii revistei Vaillant drept Eu. Gire)  şi  expoziţia de planşe originale Căpitanul Ro, desenate de maestrul Puiu Manu după un scenariu scris de profesorul universitar Adrian Cioroianu.
Domnul Adrian Cioroianu, cunoscutul scriitor şi realizator TV,  va  fi, ca de obicei, amfitrionul manifestării."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu