marți, 11 august 2015

Cum imi pregatesc eu vacantele

Nu sunt nici prima si nici ultima care va scrie despre acest subiect. Dar sunt intrebata periodic despre asta, mi se cer sfaturi sau pur si simplu se minuneaza lumea cum de le gasesc.
Exista si agentiile de turism care ofera direct pachete si sunt bune si ele, am profitat si de astfel de oferte fiindca s-au aranajt perfect pe zilele noastre libere si pe ce ne doreama sa vizitam.
Nu pot zice ca ma gasesc ele pe mine, nu e nicio pleasca picata din cer, fiindca de fapt tot acest noroc sau talent, cum vreti sa-i spuneti, inseamna multa munca in spate. Dar e adevarat si faptul ca eu sunt un mic chinez batran si imi  place sa buchisesc la ele :)
Da, sunt oferte si sunt multe, dar unele sunt oferte doar cu numele si cele care chiar sunt bune necesita atentie, timp si perseverenta. Si un card pregatit la momentul potrivit ;)


Sa le luam pe rand:

Zboruri
Avand blog de calatorii sunt si abonata la diverse alte pagini de interes. Astfel ca aflu in timp util daca o companie aeriana are o oferta de nerefuzat. 
Dar, ca sa gasesc cea mai buna oferta imi incep cautarile la prima ora dimineata cand am aflat si fac plata cu cardul de credit abia pe seara dupa ce am frunzarit si analizat orice optiune.
De fiecare data, imi incep cautarile in paralel si pe vola.ro. Exista si alte site-uri care sa-ti adune toate zborurile, eu ma impac cel mai bine cu vola, unde imi place foarte mult calendarul care iti arata zborurile cele mai bune pe mai multe luni si preturile pentru mai multe companii.

Abia dupa cautari temeinice de combinatii si perioade pe vola ma intorc pe compania aeriana care are ofertele si verific cat de buna este de fapt oferta.

De obicei, este o oferta valabila doar o zi, cum a fost la Wizz, in care am gasit 2 bilete la pret de unul. Si asa vom ajunge in septembrie Bruges cu un pret al biletelor de 90 de euro amandoi, dus-intors. Acolo am putut astepta pana seara si am luat  la acelasi pret cu cel gasit de dimineata.

Dar la oferta Ryan de la inceputul lunii iulie a fost un pic altfel. Oferta era intinsa pe mai multe zile si incepea de la 19.85 euro, anul infiintarii companiei fiind 1985. Doar ca nu mai erau tarife fixe, preturile doar porneau de la 19.85 si se schimbau foarte repede, in sens crescator, evident.
Am facut si aici cautarile pe vola, am gasit care erau perioadele cu cel mai bun pret si de la 19.85 cat gasisem initial, in 2 ore  pretul crescuse la 20.15, asa ca pe la pranz deja bagam datele cardului de credit. Iar acum suntem gata sa zburam catre Bologna in noiembrie cu 80 euro amandoi, dus intors.

Ce mai trebuie avut in vedere la zborurile low cost: iti vor lua bani in plus pentru orice: rezervare de loc, diferenta la bagaj, cei de la Wizz au gratuit bagaj de mana mic (42x32x25cm) fata de restul care il au in limita 55x45x25cm.
Si neaparat printati inainte boardingul pass, fiindca altfel veti plati cat nu face pentru acea foaie printata. Noi era sa o patim in Venetia / Treviso, la plecare de aici a fost suficient sa verifice din telefon, acolo au vrut sa ne taxeze 35 euro per pagina. Si eram 3 fete in situatia asta. Ma rog, aici a fost ceva noroc fiindca am reusit sa trecem in ultima clipa dar fara sa mai platim nimic extra. Am fost cam ca in poza de mai jos, dar ce mai conteaza  :))





Transport local
Exista un risc de care auzisem / citisem si de care nu ma lovisem pana acum: atunci cand tot frunzaresti un site de rezervari si devii interesat de o anumita zona sau perioada poti avea supriza sa vezi cum iti creste pretul ca Fat-Frumos. De aceea exista sfatul de a face mai intai o verificare, apoi o curatare a istoricului de cautari din browser si abia apoi rezervarea efectiva.
Am patit-o si noi cand am vrut sa rezervam transferul shuttle de la aeroport direct in Bruges. In prima faza ne-a dat un pret total pentru amandoi de 35 euro, dar fiindca avea o neclaritate sotul meu a dat un click inapoi, care a insemnat sa reia efectiv procedura rezervarii cu surpriza unui pret total de 54 de euro. Aceeasi calatorie, aceleasi date, acelasi tronson orar. Mai intai ne-am umplut de draci, dar apoi am zis sa incercam si de pe alt IP unde am gasit acelasi pret de 35 euro si am si facut rezervarea. In cateva minute revenise si pe laptop pretul de 35 de euro, dar ma gandesc ca sunt probabil persoane care se vor panica si vor face repede rezervarea de frica de a nu mai creste pretul.

In rest, aici ma bazez de blogurile de calatorie, fiindca marea majoritate dau sfaturi practice din experienta proprie.
Si inca un sfat : pe bloguri cititi si comentariile, fiindca de multe ori si acolo veti gasi informatii foarte bune. Asa am aflat eu de transferul de la aeroport pentru Belgia. Initial luasem in calcul ca de la aeroport vom merge cu autobuz pana in oras si de acolo tren pana in Bruges, dar asta insemna ca ultima noapte sa fie la Bruxelles avand zborul foarte de dimineata. Acum trebuie doar sa ne trezim foarte de dimineata ca sa ne transfere masina direct. Dar am scutit niste timpi de tranzit si niste bani in plus: transfer  + o noapte de cazare in alta parte (ceea ce mi-a adus si un mic discount pentru un numar mai mare de nopti rezervate in acelasi loc).

Cazare
Aici conteaza mult ce isi doreste fiecare de la calatorie si care le sunt prioritatile. De fapt, asta este valabil in tot ceea ce facem. Prioritatea mea s-ar putea sa fie complet lipsita de importanta pentru altcineva. 
Pentru mine conteaza sa stau destul de aproape de centrul orasului pe care vreau sa-l vizitez in principal, nu-mi place ideea de a face naveta zilnic in vacanta, vreau sa ies pe strada si sa si pornesc explorarea. Da obicei aleg o cazare aflata la maxim 2-3 km de centru si de acolo sa decid in ce directie apuc. Mai trebuie luat in calcul ca depinzi de transportul public care nu tot timpul va fi punctual asa ca nu as vrea sa ma trezesc seara la niste kilometri distanta de cazare, fiindca prefer ca seara sa ma plimb de placere cat mai mult, nu cu grija de a pierde ultimul autobuz / tren. Alte prioritati pentru mine: mic dejun, camera si baie privata, plus pat matrimonial cand merg cu sotul. 

Cautarile mele incep cu blogurile de travel pe care imi fac de fapt cautarile initiale pentru lista generala de obiective. Si daca au si o recomandare de cazare cu siguranta intra in lista scurta si pentru mine. Apoi urmeaza Booking si Tripadvisor. La fel ca si la zboruri, si pentru cazari mai exista si alte motoare de cautare si comparare preturi, eu cu astea 2 m-am obisnuit. Mai intru si pe amfostacolo.ro fiindca uneori gasesc si acolo informatii utile. Doar ca volumul de informatii acolo este foarte mare si uneori multa maculatura si trebuie cernut, ceea ce necesita timp.
Iar pentru decizia finala, ma ajuta recenziile primelor doua site-uri de mai sus, unde si acolo trebuie facuta o triere ca sa vezi care din recenzii sunt obiective si care determinate de o suparare de moment. Sau daca problema reclamata de cineva este asa de importanta pentru mine (gen vederea de la camera, in conditiile in care ajung acolo seara si plec dimineata, sau dimensiunile camerei, din aceleasi motive).
Pe langa toate astea, intotdeauna intru si pe site-ul oficial al cazarii respective si le verific preturile de cazare, mi s-a intamplat uneori sa ies mai ieftin rezervand direct la ei, decat prin motoarele de rezervare (de exemplu, acum la Bruges).

Plan de bataie 
Cam asa arata banda de tab-ri de la mine de obicei cand incep cautarile de vacanta. Si asta e micuta, depasesc 20 de tab-uri, in general ajung sa blochez calculatorul :)

Eu nu zic sa faceti ca mine, pur si simplu asta mi-e stilul. Incep dand cautare "obiective X", "top 10 X", " de vizitat in X", etc. si apoi iau link cu link de obicei cam pana la pagina 5 din google. De acolo, de multe ori gasesc tot felul de recomandari si fiecare cu link pe care il deschid in tab separat si uite asa se umple bara de taburi. Apoi dau cautari si in engleza cu texte similare. 

Plus de asta, datorita faptul ca fac si eu Free Tour Constanta caut sa vad daca orasul in care merg ofera un astfel de free tour (aici lista Free Tours around the World). Si dupa ce am fost cu o bursa Erasmus si am invatat despre hartile Use-It acum le caut si pe acestea. Lucky me, toamna asta ma voi inspira de la ei pentru Bruges, Gent, Antwerp si Bologna

Si asa ajung sa am dosar in adevaratul sens cu lista de obiective, unde boldez ce este mai important pentru mine. De aceea, de obicei plec cam ca in foto de mai jos (aici era pregatirea vacantei toscane, care e si acum vacanta no 1 pentru mine si care mi-a iesit in proportie de 90% din planul original).


Un comentariu:

  1. Da' te pregatesti nu gluma :)... macar jumatate din ce faci tu sa fac si eu si as fi mult mai organizata :). Dar sunt stiluri si stiluri... vacante frumoase sa avem, asta-i important.

    RăspundețiȘtergere