Translate

marți, 9 iulie 2013

Mamaia azi - statiune, oras, imprejurimi - ce e de facut si de vazut

Da , stiu, e over-rated, e aglomerata, e scumpa, e mai frumos la greci, la turci, Monaco, Ibiza etc.
Dar totusi Mamaia e aici, e aproape, e a noastra si tot da lumea o fuga si pe litoral.
Asa ca am zis sa va fac o lista la zi cu ce mai e prin statiune si imprejurimi de vizitat, de mancat, transport si alte sfaturi utile din punctul meu de vedere.
Acest articol se adreseaza atat turistilor care vin de week-end si vor sa mearga punct ochit - punct lovit , cat si turistilor care vin cu un sejur  de cateva zile care le permite si descoperirea mai in amanunt a zonei. Sau poate sunteti pur si simplu ghinionisti si ploua si vreti sa stiti ce puteti face in Constanta si Mamaia cand nu puteti face plaja.

OBIECTIVE
Ce ar fi de vazut / de facut pe aici?
1 - Sky View Bar -  bar pe terasa hotelului Parc, la etajul 14 de unde poti vedea in fata marea, de o parte Mamaia pana la Navodari (pe probate si pozate) si de cealalta parte lacul Tabacariei si partial orasul Constanta. Aici este perspectiva pe care v-o recomand eu, la 2 pasi de telegondola, Satul de Vacanta si Aquamagic. Aici Pagina Facebook Sky View Bar . Barul in sine cel putin cand am ajuns eu era slabut la oferta de bauturi, dar aici vii doar pentru priveliste, asa ca o limonada / apa plata / cafea va fi suficienta. Iar seara se pare ca se ridica volumul muzicii la un nivel apreciat doar la o anumita varsta.
Dar merita pentru priveliste si pentru un apus de soare deosebit.
 Aici aveti o selectie de fotografii facute de mine de la etajul 14. - album apus de soare la inaltime
vedere spre Mamaia



vedere spre oras



2 -Pasarela Mamaia, in dreptul Hotelului Victoria, adica central, aproape de Cazino Mamaia. Inaugurata in iunie 2012, cu o lungime totala de aprox 420 de metri si o latime de 4 metri. Desi as fi vrut sa o renoveze si pe cea veche de alaturi (acum in ruina), o apreciez si pe aceasta noua, chiar e frumoasa de o plimbare la ceas de seara, la ceas de zi, cand vreti voi. Bate vantul acolo! Tare! Tot timpul! :))
Update Iunie 2014: se apre a au trantit si ceva terase pe pasarela, de parca era bulevard pe acolo si lumea avea loc de dans pe acolo. Pacat.
Se fac plimbari cu vaporasul de acolo, cand voi incerca o astfel de calatorie va zic cum este. Sper sa prind calatorie Mamaia - Portul Tomis sau invers. Am aflat intre timp ca au curse Mamaia - Port Tomis - Mamaia, ultima cursa la 21.30, cam 1.30 h intre orele de plimbare si pret 35 de lei. Din pacate nu am apucat sa il incerc.
pasarela fotografiata de la Sky View Bar

3 - Aqua-magic - da, e de bifat parcul de distractii acvatice, mai ales daca aveti si copii, o zi aici o puteti pierde. Luati in calcul ca odata intrati aici veti consuma numai din incinta, nu aveti voie cu produse de afara. Site oficial Aqua-magic

4 - Telegondola - da, e  si asta de bifat, pentru ca poti vedea marea de sus, chiar daca privelistea nu e asa spectaculoasa  ca la munte, dar iti ofera alta perspectiva (inclusiv acoperisurile de hotel). Tarif 10 lei - dus, 20 lei - dus/intors. Punct de plecare - Aqua-magic ; punct final - Piateta Cazino.
Update Mai 2014: tariful a  fost 15 lei pe o singura directie.

5 - Zona de centru Mamaia, sau Cazino, este de promenada, multe terase, fantana centrala, magazine de suveniruri. You get the point ;) De gustibus.
Aici se termina si traseul telegondolei.
Eu o evit in perioada de vara, devine foarte, dar foarte aglomerat, la modul umar la umar si toata lumea la pas haotic.

6 - Tot la "de gustibus" intra si Satul de Vacanta. E adevarat ca aveti diverse tiribombe, masinute, luminite, bazar, galagie care vor lua ochii copiilor. Casutele rustice cu nume de judete mai pastreaza doar numele, din toate va rasuna muzica sa-i zicem lautareasca, fiecare incercand sa-si acopere vecinul la decibeli. Este foarte aglomerat, vanzatori ambulanti foarte multi, porumb fiert, ponei, bazar, chinezarii etc. Daca aveti pofta de mici, gratare, suveniruri la kg, masinute-tiribombe, joculete, prostioare ieftine si distractii pentru copii, atunci da, this is the place to go. Personal, eu nu il recomand, dar daca vreti totusi sa mergeti aveti mare grija la genti si buzunare. Si traversati pe la trecerile de pietoni...pe verde.
Update Mai 2014: De acum pe aici puteti traversa pe noua pasarela inaugurata. Ce conteaza ca ele sunt 3 in proiect si termenul de finalizare era decembrie 2013. Restul sunt inca in lucru.
Aici aveti mai multe fotografii facute de Florin - drumliber.ro

 
pasarela pietonala pe zi
pasarela pietonala pe noapte

7 - Mai degraba v-as recomanda o plimbare de la Cazino spre celalalt capat de Mamaia, spre Navodari, faleza continua si incolo, la fel si terasele, restaurante, se schimba muzica, se schimba atmosfera. Creste si pretul, dar vorbim de o statiune totusi, nimic nu e ieftin.

8 - O plimbare cu velierul Adornate al hotelului Vega. Da, costa 60 de euro, dar, din experientele celor care l-au incercat, oamenii te fac sa te simti special de la inceput pana la sfarsit (implica plecare din fata hotelului Vega cu limuzina, intampinare cu sampanie si o calatorie deosebita) - aici detalii Adornate

9 - Exista si experienta vaporaselor-barcuta care te duc pentru jumatate de ora in larg si care costa cam 10 lei de adult. Exista astfel de vaporase si din Portul Tomis, tot la 10 lei /adult cu durata de aprox 20 de minute care probabil te duce in larg, o priveliste costiera de acolo si inapoi. Inca nu l-am incercat, e pe lista.

10 - Insula Ovidiu - exista un debarcader pe lacul Siutghiol, peste drum de zona Cazino, inclusiv vapor - restaurant pana acolo si restaurant pe insula cand ajungeti. Ofera inclusiv cazare. Noi am fost in 2005 si ni s-a parut foarte scump biletul pentru acea perioada, undeva la 20 de lei actuali, doar o cursa, deci a ajuns 40 de lei de persoana. Vorbim de 2005 si de o cursa care dureaza maxim 15 minute. Acum nu sunt la curent cu programul sau pretul curselor, dar am gasit site unde la sectiunea contact este posibil sa aflati si aceste lucruri - Insula Ovidiu .

11 - Zona de capat a statiunii Mamaia spre Navodari a devenit foarte populata, deja se cam uneste cu Navodari, nu prea mai sunt zone libere. Datorita vantului care bate cu putere sporturile nautice s-au dezvoltat aici. Tot aici (plaja H2O) Orange isi organizeaza deja celebrul concert anual Orange Summer Party  si abia astept sa vad pe cine vor aduce anul  acesta (anii trecuti au fost: Jessie J - 2012, Jamiroquai - 2011, Mika - 2010, Duffy - 2009, Akon - 2008, Sugababes - 2007). In ultimii ani tot mai multe cluburi se deschid aici.

UNDE MANANCI
Sunt multe localuri pentru toate gusturile.  Practic Mamaia e tot o terasa, un bar, un club. Nu voi recomanda decat 2 locatii in care am fost personal:
1 - La Scoica Land - iesire din Mamaia spre Navodari, pe partea cu lacul Siutghiol, deschis si iarna, vara se pot practica si sporturi nautice aici, au si spatiu de joaca pentru copii mare si bine amenajat, adica nu se va plictisi in 3 minute. Se poate face si plaja aici. Posibil ca la orele de maxima aglomeratie sa va dureze mancarea peste o ora, deci ar fi bine sa nu veniti direct flamanzi.
Numele nu semnifica faptul ca veti gasi scoici aici neaparat, ei eu pornit initial ca pizzerie in oras si sunt foarte buni si acum pe acest capitol, intre timp au deschis si locatia din statiune si au dezvoltat meniul, gasiti si paste foarte bune (ofera si jumatati de portie) si sectiuni pentru specialitati de pui, peste, porc, aperitive.

2 - Sabroso - in apropiere de hotel Rex, pe strada principala, terasa mare, meniu variat, mancare buna. Nu l-am incercat vara asta, vara trecuta aveau specialitati bune de pui, salate si deserturi excelente. Plus limonada si frappe delicioase.

3 - Au inceput sa apara si pe la noi localurile gen "impinge-tava" care sunt o alternativa buna, datorita faptului ca poti vedea cum arata mancarea, este acolo si deja gata facuta, deci nu mai trebuie sa dai comanda si sa astepti, datorita traficului ai si garantia ca nu e nimic vechi pe acolo. Am incercat prin diverse locatii si nu doar in Mamaia si am mancat ok peste tot si la preturi chiar ieftine. Daca ajungeti in Constanta in zona Dacia, destul de aproape de City Mall recomand La Tavola (in special pulpa de pui haiduceasca).

UNDE IESI SEARA
- Pasarela de care am zis mai sus este o optiune de plimbare
- Zona Cazino este foarte animata. Update Iunie 2014: este un mare santier pe acolo.
- Locatii pe care vreau eu sa le incerc:  El Comandante Navodari (care s-a mutat si mai departe inspre Navodari) si Oha Beach. Dar tot mai multe locuri de distractie faine se deschid in capatul Mamaiei spre Navodari.
- Exista viata de noapte foarte bine reprezentata, dar nu sunt persoana potrivita sa v-o recomande. O singura recomandare as avea: paradele carelor alegorice ale cluburilor se vor desfasura in fiecare week-end pana la sfarsitul lunii august, ceea ce inseamna multe camioane care vor merge cu 5 km/ora, ceea ce inseamna trafic blocat pentru cateva ore.  Punctul final al paradei este aceeasi Piateta Cazino de care va ziceam ca este foarte aglomerata seara. Update Iunie 2014: aceste recomandari de parade si trafic blocat erau pentru 2013, astept sa vedem ce / daca se va intampla in 2014.

SHOPPING
- pe drumul spre Ovidiu aveti Centrul Comercial Tom - Carrefour
- pe Aurel Vlaicu (centura) aveti Maritimo Mall, aici aveti si cinematograf
- la Parcul Tabacariei aveti City Mall
- un alt cinematograf mai gasiti la Tomis Mall in oras 
- proiectii de filme bune si multe evenimente frumoase va ofera si Doors Club care vara se muta pe malul marii

TRANSPORT
Odata ajunsi aici aveti ca optiuni de transport public dupa cum urmeaza:

- autobuzul descoperit, care pleaca de la Gara Constanta, cu frecventa de 30 de minute, ora finala 20 sau 21, cel mai bine intrebati soferul; biletele se iau tot de la sofer si costa 4 lei petru o singura calatorie, apoi aveti variante hop on-hop off: 3 ore - 5 lei; 6 ore - 8 lei; 12 ore - 12 lei (sursa informatii - RATC ).
Update Mai 2014 :  am avut bilet de 5 lei cu posibilitatea de hop on/hop off timp de 3 ore.

- linii de autobuze cu trasee prelungite pana in Mamaia pe perioada estivala:
  • 40 Mamaia: Gara- Bd. Ferdinand- Str. Mircea cel Batran- Bd. Mamaia- Mamaia (Caraiman);
  • 100 Mamaia: Gara- Bd. Lapusneanu- Bd. Mamaia- Mamaia( Caraiman);
  • 102 Mamaia: CL 102 Str. Industriala- Str. Cumpenei- Str. Dezrobirii- Str. Soveja- Delfinariu- Bd. Mamaia- Mamaia( Caraiman).
 Program: 06.00-22.00, pret bilet 3 lei (2 calatorii, se composteaza in masina), frecventa 20 minute in timpul saptamanii, 25 de minute in week-end.

- toate aceste linii (si cele interne de oras) au si abonamente de 1 zi - 5 lei (valabilitatea se considera de la compostare) sau de 7 zile - 24 de lei, valabilitate de la data eliberarii (cel mai probabil tanti care vi-l inmaneaza va pune o stampila cu data) - sursa, aceeasi - RATC - sus, cu scrisul verde-mustar. Un astfel de abonament include toate liniile din oras, nu stiu daca acopera si liniile estivale, intrebati la cumparare pentru siguranta.
Update Mai 2014: acum puteti plati calatoriile prin sms - detalii RATC

Mai exista si transport privat, sub forma de microbuze, ele au placute cu zona acoperita si opresc daca le faceti semn cu mana, de preferat ar fi sa le faceti semn cu mana totusi din statiile de autobuz. Circula foarte des (5-10 minute) si unii si foarte repede.  Personal, nu vi le recomand, sunt foarte aglomerate si veti calatori ticsiti si inghesuiti, ca sa nu mai spun de mirosurile care se aduna pe timp de vara in aglomeratie si spatiu inchis.
E posibil sa va fie totusi utile fiindca circula pana tarziu in noapte, asa ca aveti o alternativa la taxiuri.
Update: ora maxima la microbuze este cu aprox 23.

ORASUL CONSTANTA SI IMPREJURIMI
Recomandarile mele pentru excursii de o zi.:
1 - Free tour Constanta (si Facebook ) - cu subsemnata, dati-mi de veste cand veniti si ce vreti sa vedeti si ne organizam.
2 - City Break Constanta - pentru plimbaretii care vor sa cunoasca orasul singuri
3 - Portul Tomis - desi aveti de trecut de Piata Ovidiu care este in stadiu de santier momentan, tot va recomand sa veniti in port, este frumos, plin de terase si merita o plimbare din partea voastra.Si cand se va termina restaurarea clar o plimbare in zona Peninsula - Piata Ovidiu unde va ofer si turul gratuit. Avem povesti multe aici si sunt gata sa vi le astern.
4 - Acvariu, Delfinariu, microrezervatie, planetariu  - merita toate. Acvariul este separat, localizat pe faleza in fata Cazinoului, faleza este si ea in proces de restaurare. Microrezervatia se poate vizita si cu bilet independent de restul obiectivelor si chiar merita (10 lei adult, 5 lei copil), va fi o incantare pentru copii si o plimbare relaxanta pentru adulti. Ofera si plimbari cu ponei sau cai. Detalii pe Delfinariu.ro .



5 - Mangalia poate fi o optiune pentru o excursie de o zi, are si ea cateva obiective de vizitat alaturi de statiuni. Recomand o vizita la Herghelia de la Venus. Pagina Facebook Herghelie Mangalia . Ar mai fi: Muzeu de Istorie, Muzeu de Marina, Geamia veche, ruine cetate, sit arheologic interior Hotel President, Portul turistic - foarte frumos si el.
Fiind orasul meu natal ma ofer sa va fac si aici pe ghidul in limita timpului disponibil. De la gara Constanta aveti microbuze directe la pretul de 10 lei. Exista si varianta autobuze care opresc si in celelalte statiuni de pe litoral (Eforie, Costinesti); pretul e similar, durata este un pic mai mare. Iar ca recomandare de mancare - Cristopher Pub in oras si Cafe Antik in Neptun, unde puteti incerca multe mancaruri tataresti foarte bune.
Din Mangalia aveti microbuze care va duc in statiuni (Saturn-Olimp) sau spre Vama si 2 Mai.
6 - O alta herghelie pe care o puteti lua in calcul este la Oituz - Lumina  - pagina Facebook Echitatie Oituz
7. Caiac pe balta Limanu. Cautati-i / contactati-i pe cei de la Xplorio.
8. Degustare de vinuri la crama Murfatlar.
9. Scuba diving - exista in special in zona 2 Mai, Vama Veche, anii trecuti erau si pe la Jupiter - Olimp. Aici aveti experienta mea de scufundare la Vama - am dat mana cu crabii
10. Zboruri de agrement cu cei de la RAS Aeroport Tuzla. Eu de cate ori am vrut sa aflu informatii de la ei i-am contactat pe Facebook si au fost prompti in raspunsuri. Urmeaza un eveniment - Aeromania show, anul trecut pa fost pe 13-14 iulie, sa vedem cand este anula cesta si poate reusesc sa ajung.

BONUS
 - Am aflat ca exista si Constanta City Pass - card care va ofera acces la Acvariu, Delfinariu, Muzeu de istorie si 2 calatorii cu autobuzul supraetajat. Pentru detalii -City Pass Basic - de la 20 euro/adult, 11 euro/copil. Separat ar veni dupa cum urmeaza: Delfinariu (cu planetariu, pasari exotice si microrezervatie incluse) = 50 lei, Acvariu = 20 lei, Muzeu de Istorie = 11 lei, Autobuz = 4 lei x 2. Ar mai fi Muzeul de Arta  = 6 lei si Muzeul de Arta populara = 5 lei. Decizia va apartine.
 - Pentru evenimentele pe litoral voi reveni periodic cu update cum am facut-o si pentru 1-4 mai 2014 - parada, evenimente diurne, concerte si petreceri. Intre timp v-am adus si evenimente Mai 2014 si Iunie 2014. Iulie si august sunt deja in pregatire si ele.

Pentru mai multe fotografii:

12 comentarii:

  1. Nici macar nu visam ca se pot face atatea lucruri in Mamaia... Multam Diana!

    RăspundețiȘtergere
  2. cu placere :) eu sunt de parere ca in orice locsor exista mici activitati care pot fi la indemana oricui ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim pentru informatii! Ai un sfat bun si pentru cei care vin la Sarbatoarea Noului an in Mamaia? Ce plimbari ar merita facute prin ninsoare si ger?

      Ștergere
    2. asta e o provocare :)
      pai probabil o sa incercati o plimbare pe plaja, din experienta mea dimineata vantul bate pe partea cu lacul, deci pe plaja e linistit, acolo se inteteste vantul dupa masa; poate va mobilizati de un rasarit ;)

      iar pe partea cu lacul puteti prinde un apus ;)

      - pasarela cea lunga este disponibila si va va oferi niste fotografii interesante
      - sky view bar exista si el si ii puteti da o sansa pentru vederea panoramica

      in rest, din pacate, nu cred ca mai e altceva de facut in Mamaia, doar sa veniti in oras; la strada principala aveti microbuzele care vin dinspre Navodari.

      eu nu voi fi in oras atunci, dar poti sa ma intrebi pe mail orice alte detalii si te ajut cu placere.

      Ștergere
  3. Mama, asta da documentare! Nu stiu cand mai ajung la Constanta, dar sigur te anunt cand vin si poate ma duci tu unde n-am fost eu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. iti dai seama ca abia te astept :) multumesc :)

      Ștergere
  4. Super, Diana! De mult plănuiam o ieșire la Sky View Bar. Acum m-ai convins cu pozele tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. poate ne si vedem candva, sa mai recuperam, cred ca ai multe noutati pe care as vrea sa le aud :)

      Ștergere
  5. Un articol foarte complet si plin cu informatii folositoare :)
    Am sa-l recitesc vara asta! sper ca voi ajunge la Mamaia

    RăspundețiȘtergere
  6. coyote nu mai e au pierut licenta pe romania, iar el comandante s-a mutat mai spre nord

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de El Comandate stiam ca s-a mutat, cred ca la tine am citit :) de Coyote chiar nu stiam, pacat, imi placea mult locul ala :(

      ma duc sa modific in text, multumesc de atentionare :)

      Ștergere