Translate

luni, 1 octombrie 2012

Tyulenovo - Bulgaria

Ultima oprire pe coasta de nord-est a Bulgariei in week-endul prelungit de septembrie a fost localitatea Tyulenovo.
Pornind de la granita vin in ordine:
- Ezerets, iar cazarea si restaurantul detaliate separat - Ezerets - Wild Duck
iar de aici puteti merge mai departe spre Cap Kaliakra si puteti incheia apoteotic cu o masa la Dalboka, asa cum voi incheia si eu aceasta miniserie despre Bulgaria :D
Adica acesta - Ferma de midii Dalboka
Pentru noi a  fost mai simplu sa mergem spre Tyulenovo chiar de la far, fiindca se vede un drum la dreapta chiar de cand mergi spre far.
Daca aveti farul in stanga voastra si marea in fata, o sa vedeti drumul pe dreapta la care ma refer.
Aceste locuinte temporare de pescari marcheaza inceputul drumului spre Tyulenovo.

Recunosc ca citesc periodic si imi iau informatii despre Bulgaria de pe blogul Dianorei, asa ca va las sa cititi de acolo istoria locului si alte povesti frumoase. De la ea am aflat ca aici a inceput extragerea de petrol in Bulgaria, pe la 1950, iar instalatiile sunt inca functionale si certific si eu, am dat peste cateva.
Plus o gramada de rezervoare parca aruncate pe campuri in zona.

Asa cum veti gasi recomandari si pe blogul Dianorei si pe altele, incercati sa o luati cat mai mult la pas, chiar si pe drumurile de camp, sunt drepte si fara gropi. Noi am oprit si inainte de localitate in sine, si in centrul ei, si dupa localitate, plus ca am luat-o si la pas cat am putut.
Oprirea inainte de localitate in sine, la putin timp dupa cosmeliile inghesuite de mai sus.






De aici am mers in oras unde veti gasi indicatoare pentru hotelurile Delfin sau Orbita, desi sigur zona este mai dezvoltata din punct de vedere al cazari, asta am observat-o apoi la plimbarea la pas.
Aici am oprit si noi pentru un pranz usor si o joaca cu pisicile locale, care ne-au onorat cu miorlaiturile lor strict cat le-am hranit si nici atunci nu au stat la joaca sau mangaieri.






Aici am lasat masina si am pornit la pas pe tarmul stancos.
Acesta este centrul , unde sunt frumos aliniate barcutele.

Coltul de hotel care se vede este chiar Delfin, si cam asa se face plaja in zona, pe pietre.
Se pot face sarituri, noi am descoperit zona la sfarsitul verii asa ca despre asta voi detalia la anul. Oricum, ca idee, aici nu vii sa-ti etalezi costumul de baie sau sa te tolanesti pisiceste, aici ai nevoie de incaltarile speciale pentru pietris si de incaltari sport pentru plimbari.
Toata zona este stancoasa, iar la un moment dat exista si o arcada de piatra, pod natural dupa cum ne-a zis un bulgar din Sofia cu care am stat putin de vorba, venise in zona dupa 20 de ani si probabil avea multe amintiri in zona.

Cand am gasit arcada de piatra am prins si alti romani care vroiau sa incerce o traversare pe sarma, dar din pacate vantul le-a oprit tentativa. Mi-ar fi placut totusi sa-i vad traversand.












Am mai gasit in plimbarile noastre niste golfuri cu o apa ireal colorata, nu stiu ce flora marina au pe acolo, ma indoiesc ca doar adancimea apei da coloritul acea superb.







La iesirea din Tyulenovo este un golf care nu mai este asa de stancos, sau de fapt malul nu mai este asa de inalt, dar relieful e bun de scenarii de filme, este o piatra poroasa unde apa a lasat niste urme deosebite, parca de alta planeta.












Si inchei cu o promisiune, desi evit sa fac asta de obicei, dar stiu ca pe aceasta o voi indeplini, fiindca mi-a palctu asa de mult zona si-mi dores sa revin: promit sa ajung periodic in aceasta zona, in special in afara sezonului, sa va arat un relief salbatic pe timp de iarna... sper sa prind valuri frumoase.

Mai multe fotografii gasiti in albumul Facebook care va fi actualizat periodic de cate ori mai ajung in locatia respectiva.

4 comentarii:

  1. Si eu tot in afara sezonului cred ca e mai frumos :). Foarte faine poze, chiar mi-ai facut pofta :).

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am fost pe acelasi traseu spre sfarsitul lui septembrie si a fost excelent

    RăspundețiȘtergere
  3. noi am fost ultima data la inceputul lui spetembrie si deja mi-e dor sa mai fac iar toata zona; abia astept

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesante imagini, dar și comentariile dvs. Mulțumesc pentru aceste rare locuri vizionate.
    Cu considerație, M Drosu

    RăspundețiȘtergere